Mamei.

Mămico,

Uneori sunt nedreaptă. Bine, în majoritatea timpului sunt nedreaptă. Poate că m-am distanţat şi am lăsat toate problemele la o parte, dar tot sunt lângă tine.
Ştiu că mă supăr când ne certăm... Mă supăr rău şi sunt rea cu tine... Dar te iubesc şi n-aş vrea să te pierd vreodată ! Vreau să fii lângă mine, fiindcă ştiu că am nevoie de tine !

Mami, te iubesc !

Poor crazy man

" Noi, muritorii, nu suntem decât umbre şi ţărână."
" Cu toţii suntem muritori; nu putem alege cum să murim, dar putem face însă ca prin felul cum privim moartea, să nu fim uitaţi de ceilalţi."


Viitor. Ciudat cuvânt, ciudată imagine. Ştiu eu cum văd majoritatea viitorul- maşini. Maşini, maşinării, maşinuţe, maşinele.
 (" Era necesar să fac astfel de enumenare stupidă?" mă-ntreb, în genialul meu gând. Se-ntreabă mintea mea in gândul ei ce-i viitorul.)


Se spune că subconştientul e puternic. N-am habar să explic ce naiba-i ăla subconştient. Când sunt conştientă, ştiu ce fac
( "Acum nu ştiu! ")
însă e ciudat. În subconştient nici nu ştiu, nici nu am vreo idee. Sau...
Ciudat mod de a te gândi la viitor. Mă folosesc de ce mi-e mai uşor pentru a putea spune mica povestioară.
Subconşientul. Puternic şi de neînţeles. Mereu activ, ciudat şi de nedesluşit.
( " Ciudate întorsături ia viaţa! Filosofezi acum, la această oră!" )
( " Minte tembelă şi obosită!")

Dialogul din capul ei era ciudat şi deranjant pentru creierul unei persoane ce-şi dorea să doarmă.
- Iubito, se aude că se va deschide un nou centru de vise despre viitor şi speranţe din trecut.
- Ce dracu e asta? întrebă sarcastică.
- Cum ce? Bărbatul îşi privea soţia cu o atenţie covârşitoare.
- Uite ce e, vreau să dorm! Nu vreau să te aud.
- Sunt om de ştiinţă, om de ştiinţă de succes, iar tu eşti soţia mea şi ar trebui să-mi susţii nenorocitele de lucrări! Tu, în schimb, nu ai fost prezentă mai niciodată.
- Aiureli! Baliverne! Am avut treabă, trebuia să fug!
A ieşit o ceartă cum rar mai ai darul să vezi. A fost crunt, el a lovit-o de nenumărate ori, potolindu-şi astfel setea nebună, calmându-şi furia. Soţia sa era oricum o persoană mult prea dificilă pentru a te înţelege vreodată cu ea.
Femeia a ales să plece după acest episod. Soţul ei, în tot acest timp, s-a afundat în muncă, ca şi cum absolut nimic nu s-ar fi întâmplat.

,,Noapte de iarnă. Un cer întunecat, pe care domnea o lună solitară, făcând zăpada să lucească frumos în noapte. Pe zăpadă, însă, sunt nişte picături mari de sânge.
El stă cu toporul, mâinile şi hainele pătate de sânge, privind trupul femeii ce zace, desfigurată, tăiată în mii de bucăţele mici.
 Era fericit că scăpase de ea, mai fericir ca niciodată. Se simţea liber, stăpân pe propria sa persoană, dar străin de lume. Se simţea singur şi-i era al dracului de bine astfel.”

Subconştientul îi lucra continuu, arătându-i diferite imagini, care mai de care mai stranii şi mai îngrozitoare. El n-avea idée ce e cu acea multitudine de gânduri ciudate.
Veneau în valuri. Gânduri, imagini, sunete. Chipuri ce pe stradă le vedea îi ajungeau în minte, iar aceasta I le înapoia sub diferite forme şi imagini.
Începu să se teamă. Violenţa acestor ciziuni devenea pe zi ce trecea mai mare. La început, le avea în somn. A trecut o perioadă, şi a început sa vadă astfel de lucruri înainte de culcare.
A trecut o altă perioadă, şi el începu să se trezească dimineţa cu aceste gânduri a căror provenienţă îi era absolute necunoscută.
Nu după mult, şi ziua a fost împânzită de cortina de imagini morbide. Din ce în ce mai urâte, el vedea cum loveşte, apoi mutilează, apoi împuşcă oamenii.

,, Ce se-ntâmplă cu mine?” se-ntrebă în mintea lui. ,, Mi-e dor de Jenniffer, o vreau înapoi…”
M: ,, Jenniffer nu mai vine. Acum suntem doar noi doi. Acum şi pentru totdeauna.”
Nu ştiu cum să interpreteze ceea ce a auzit. Se uită în jur, dar zadarnic, era în casă, singur. Si totuşi, o voce se auzise, aşa-i?
,, Nu ştiu ce e cu mine. Innebunesc? “
M: ,,Nebunia e un termen relativ al unei condiţii psihice mult mai bune decât condiţia normală a unui om normal.”
,, Doamne! “
Bărbatul începu a se bate cu pumnii în cap, înnebunit de ceea ce auzea. In acelaşi timp, se simţea încătuşat de o prezenţă nemaivăzută. Cumva, ceva punea stăpânire pe el. Era un lucru de speriat, niciodată nu se simţise astfel.
,, Jenny! Ajutor! “
M: ,, Jenniffer nut e poate ajuta acum!”
Se lovi până simţi cum craniul îi bubuie. Il dureau loviturile, darn u încetă să se automaltrateze.
Se simţea, într-un fel sau altul, mult mai bine.
In scurt timp, vocea pe care o auzea se transformă în alte câteva zeci de voci. El deveni speriat ca de moarte. Stia ce se întâmplă.
Innebunea…

Boala a avut no evoluţie rapidă. Suconştientul lucrase neîntrerupt, arătându-I zeci de imagini care mai de care mai morbide.
Bărbatul deveni violent şi începu să atace oamenii pe stradă. Stia dinainte care-i va fi ţinta si cum va proceda pentru că subconştientul lui îi arăta.

Viaţa devenise un coşmar pentru el.

,, Nu pot să trăiesc astfel…”
Oftă şi-şi muşca buzele, sperând că durerea îi va distrage atenţia de la haosul din capul lui.
,, Când Jenny a plecat, a luat şi o parte din mine cu ea.Mi-a luat minţile, lăsându-mă pradă acestor accese de nebunie. “
M: ,, Dă-te jos de pe balustrade podului.”
Bărbatul stătea pe marginea de piatră a unui pod şi privea spre acele ape calme, în care nu se aud zeci de oameni certându-se şi nu sunt imagini ce te arată rănindu-i pe alţii cu cruzime.

Cu timpul, el începu să îşi facă rău singur. Nu mai suporta ceea ce se întâmpla. Mii şi mii de voci îi fugeau prin minte, îndemnându-l la gesturi nebuneşti.
M: ,,Femeia aceea trebuie să moară, e o curvă!”
Persoana era o doamnă îmbrăcată decent, fără alură de femeie uşoară. Era şi în etate, proababil avea 50 de ani.
In nebunia lui, bărbatul începu să o urmărească. Vocile dispăreau când el făcea ce spuneau ele. Nu auzea ,,sfatul” lor decât rareori.
Intr-o noapte, vocile i-au şoptit:
M: ,, E momentul să împlineşti dorinţa-ne. Fă ceea ce trebuie să faci, iar noi vom dispărea. Ucide curva!”
Si-a ucis-o. N-a fost prins.

M: ,, Ucide curva!”


M: ,, Ucide curva!”


M: ,, Ucide curva!”

Un număr de douăzeci de femei şi-au pierdut viaţa. Vocile minţeau, nu dispăreau complet. Se întorceau mereu.

,, Aşa mi-e dat să trăiesc?”
Bietul om simţea vinovăţia…
Intr-o noapte, după ce se încese în aburii alcoolului, a hotărât să pună capăt chinului.

,, Adio! “ a scris pe billet, şi doar atât. A fost găsit în apartamentul său, într-o cameră pe pereţii căreia zăcea scris cu sânge:
,, Ucide curva!”
,, Nu te sinucide! Nu pentru asta eşti aici! Ne vei ucide! “
,, Avem nevoie de el în viaţă! “
,, Ucide curva!”

De fiecare dată, scrisul era diferit, ca şi cum o cu totul altă persoană scrisese.
Mai jos, cu senmătură, scria:
,, Vocile m-au pus. Au spus că ăsta-mi va fi viitorul. Eu le-am ucis pe cele 20 de femei. Trebuia s-o fac în continuare, vocile asta voiau. Dar eu nu mai pot, mă simt mult prea vinovat.”
Bărbatul zăcea pe podea, cu venele tăiate la mâini şi cu jugulara retezată…

Tatei

Tată, ştiu că ţi-e greu. Ştiu că e aiurea, că temerile tale s-au adeverit. Ştiu că îmi porţi de grijă, că te întrebi ce fac, unde sunt sau dacă sunt bine.
Dar, tati, zâmbeşte. Am 17 ani, am plecat pe 18 ani. Sunt mare acum, am crescut, am o viaţă. Am rămas acelaşi copil care glumeşte cu tine, dar nu mai sunt la fel de mică. Nu mai sunt numai a voastră acum, am un prieten.
Probabil că simţi gelozie. Probabil că te roade că nu mai eşti tu singurul bărbat din viaţa mea, dar să nu uiţi că tu eşti modelul pentru totdeauna. Tu mi-eşti tatăl, cel ce mi-a dat viaţă şi m-a protejat în cele mai grele momente şi mi-ai fost aproape şi când am plâns, şi când am râs.
Acum e şi el lângă mine,  o altă persoană, un alt băiat. Are grijă de mine la fel cum ai şi tu. Ştiu, probabil că te temi că îţi va lua locul, dar nu se va întâmpla asta niciodată, tu tot tati rămâi.

Sunt fericită, mă vezi că zâmbesc mereu. Ştiu că ştii ce e cu mine, ştiu că ştii toate câte s-au întâmplat şi câte se vor întâmpla.
Poate te gândeşti că voi pleca. Ştiu că mă supăr şi zic des că o să plec, dar, şi când o voi face, pe tine nu te-aş putea uita, nu aş putea sta departe de tine.
Tati, ştii că te iubesc, da ?

Nu mă certa că fac greşeli, nu te supăra că vin târziu. Sunt tânără. Am scăpări, pierd timpul cu aceeaşi persoană zilnic. Poate o să-l pierd toată viaţa, nimeni nu ştie. Ar fi frumos.
Tu trebuie să fii fericit pentru mine, fericit că sunt fericită. Oricât ţi-ai spune tu, e momentul pentru o relaţie. Şi, tati, asta e o relaţie serioasă.
Să nu te sperii că, într-o zi, te vei simţi dinstant şi eu voi pleca din casa unde am locuit toată viaţa cu tine. Ştiu că ţi-e pustie casa când nu sunt aici, ştiu că stai ca pe ghimpi mereu când sunt plecată şi că ai vrea să mă ai aici, dar am o viaţă, iar ea îşi urmează cursul.

Să nu uiţi ceva - o să te iubesc toată, toaaaaată viaţa mea !